Etichete
Panait Istrati, Sile Dinicu, Teatrul Regal, Titi Ursan, trigoane, Valeria Ursan
„Tata avea doua brutarii… Ah, mirosul de paine din timpurile acelea!” O vezi pe braileanca Valia Ursan inchizand ochii si intelegi ca, pentru cateva clipe, e din nou copila si adolescenta rebela care, candva, demult, alerga desculta dintr-un colt intr-altul al orasului, „iscodind” viata din mahalale si din port. Ori, eleganta, intrand, duminica, impreuna cu parintii, in Restaurantul Metropol de la parterul Teatrului Regal. Aici venea numai protipendada. Canta Sile Dinicu, se dadeau baluri, tangoul era la moda, iar in gradina de vara fanfara militara interpreta valsuri. Era Braila lui Papacanaris si a lui Andronic, unde gaseai cele mai grozave trigoane si baclavale.
„Dar cataif ati mancat vreodata?”, ma intreaba Valeria Ursan. „Sa fi vazut ce grozav arata, plin de nuca si cu frisca adevarata! Erau vestit… In cofetaria lui Papacanaris nu te uitai in galantar sa vezi ce are. Toate bunatatile erau pe platouri, pe mese. Te asezai, mancai ce voiai, apoi venea chelnerita si te intreba ce ai mancat si tu plateai. Nu verifica nimeni sa vada de ai zis adevarul”
„La restaurantele din centru, de pe Strada Regala, intra numai protipendada. La Metropol se dadeau baluri, se cantau tangouri si valsuri de Strauss”
„Braila este binecuvantata de Dunare. Fluviul inseamna navigatie, comert, statutul de Porto-Franco si, nu in ultimul rand, pescuitul. Iata, aici, cherhanaua…”
„La noi, la Braila, lumea stia sa se distreze.” Functionarii, marinarii si hamalii aveau locurile lor. „Se umpleau cafenelele si restaurantele din port, sfaraia pestele pe gratar si micii. Si atatea bunatati! Au fost si necazurile despre care scria Panait Istrati, dar era si o lume in efervescenta, unde nimeni n-a murit de foame”. Si cum s-ar fi putut intampla asta, cand Dunarea era atat de aproape, iar vorba aceea: „are balta peste”, la Balta Brailei trebuie sa se refere.
Pentru Valeria Ursan „scufundarea in trecut” este un exercitiu zilnic. Brailenii o stiu bine, ea este „memoria vie” a locului. Braila, orasul cosmopolit din veacul al XIX-lea si din prima jumatate a secolului trecut, era, asa cum il evoca doamna Vali, „un mic Turn Babel”. „Armeni, turci, evrei, bulgari, macedoneni, albanezi; toate natiile s-au perindat pe aici, pentru ca exista atractia portului.”
Vorbim despre specificul culinar al etniilor. „Nu v-ar ajunge o carte de bucate sa scrieti despre ce se mananca la Braila. Aici, in unele zile miroase a scordalea – care-i greceasca, a musaca – de zic turcii ca-i a lor si armenii ca a lor e, a peste la protap – despre care lipovenii spun ca e specialitatea lor, toate mirosurile te imbie, „trag de nas” si te invita la masa.” Armenii pregateau dulciuri cu miere de albine, iar la Craciun se face „anus abur” sau „abur dulce”, din grau fiert, miere si multe fructe: ananas, smochine, curmale, portocale.
„La Clubul Regal se tragea la ruleta, dar nici cei din mahalale nu erau mai prejos. Brailenii ieseau la gradina sau la tavernele din port, sa se distreze”
„Am avut o copilarie care ma mangaie pentru toate necazurile care au venit apoi”, ne mai spune. „Cel mai tare mi-e dor de painea de secara. Paine neagra cu capac. Tatal meu cerea lucratorului sa-i aduca o paine scoasa din cuptor – paine de 2-3 kg, nu fleacul asta de 300 de grame de acum – , apasa cu degetul pana jos si, daca nu se ridica la loc, nu era buna.” Intre timp, plimbandu-ne prin oras, am ajuns la Castelul de apa, ridicat dupa planurile inginerului Anghel Salgny, in 1883. „Cand aveam vreo 7 ani m-a adus aici unchiul meu, Titi Ursan – antrenorul de tenis despre care Ilie Nastase spune ca i-ar fi pus racheta in mana – , am urcat si mi-a aratat Braila si Dunarea. Am intrebat-o pe bunica mea ce era suvita aceea de apa, si ea mi-a spus ca e „bulevardul umed al Brailei” si ca e facuta din lacrimile ingerilor. Mi-am promis atunci sa calc cu piciorul toate strazile Brailei si nu contenesc sa fac asta de 70 de ani si mai bine.”
Valentinotes 