Etichete

, , , , ,

Scrisorile secrete ale lui Emile Picot, secretarul francez al lui Carol I între anii 1866-1868.
Auguste Emile Picot (1844-1918) este unul dintre marii bibliografi ai Franţei – îi datorăm bibliografia exhaustivă a operei lui Corneille, de exemplu –, unul dintre primii care au cules ştiinţific şi au răspândit în Occident folclorul românesc, e cel care a înfiinţat prima catedră de limba română la o universitate vest-europeană (la Paris, în 1875)… Lui Emile Picot, Franţa, ca şi România, îi datorează mult, în plan cultu­ral. Puţini însă îl cunosc într-o altă postură a lui, cea de… spion al lui Napoleon al III-lea la curtea Principelui Carol I. Ca secretar francez al Principelui Carol I, a tras cu ochiul, a analizat şi a trimis informaţiile la curtea imperialăde la Paris, pe masa de lucru a lui Napoleon al III-lea. Codificate sau pur şi simplu strecurate ca nişte in­formaţii oarecare printre date de interes general sau istorii de fa­milie, relatările sale ajungeau mai întâi la mama sa sau la Madame Hortense Cornu (sora de lapte a împăratului) , de unde apoi erau retransmise la curtea de la Tuileries. Toate aceste scrisori sunt publicate acum pentru prima dată în limba română.
________

Scrisoarea 1 (Partea a III-a)
(către Madame Hortense Cornu)

Bucureşti, 2/14 noiembrie 1866
(continuare din numărul trecut)

Se vede clar că Prinţul Carol este iubit. Lumea aşteaptă totul de la el, pentru că el trebuie să schimbe faţa României. Dar, toţi cei care urmăresc cu luciditate cursul evenimentelor şi care ţin la binele românilor sunt constrânşi să convină că actuala Constituţie face ca orice progres să fie imposibil. Prinţul nu mai are nicio iniţiativă, iar miniştrii se perindă la conducere prea repede pentru a ajunge să cunoască diversele servicii componente ale propriei administraţii…

Este de maximă necesitate ca Prinţul, care îşi asumă răspunderea efectivă, să aibă cel puţin iniţiativa a ceea ce urmează să facă. Aceasta nu e o opinie personal şi izolată; Prinţul însuşi înţelege foarte bine că triumful cauzei sale are un preţ şi că, dincolo de jurământul pe care l-a depus, imprudent, pe o Constituţie deplorabilă, el a jurat să facă totul pentru fericirea noii sale patrii.
Când şi cum vor putea fi făcute aceste modificări în Constituţie? Nu ştiu; şi de-acum încolo, în principiu, ele nici nu sunt binevenite. Vorbesc în calitate de persoană aflată în afara oricărui partid, dar devotată sincer Prinţului şi care se interesează de problemele României ca de problemele propriei sale ţări. Tabloul pe care l-am făcut, până aici, cu privire la situaţia internă, nu e strălucit, dar nu sunt pesimist şi am convingerea intimă că, primind puteri extinse, Prinţul, care a dat de mai multe ori dovadă de fermitate şi de energie, va şti să aducă lucrurile pe calea cea bună.
Aş vrea, totuşi, Madame, dacă nu abuzez de binevoitoarea voastră atenţie, să abordez subiectul mai de aproape şi să vă dau detalii mai intime cu privire la diverse compartimente ale administraţiei.

Justiţia

Justiţia, la toate nivelurile sale, are urgent nevoie de o reformă. În aproape toate tribunalele, ba chiar în toate, putem deplânge slăbiciunea, ignoranţa şi, mai ales, venalitatea judecătorilor. Deja, de mai multe ori, guvernul Prinţului a adus pe banca acuzaţilor funcţionari vinovaţi de deturnări şi de delapidări de fonduri: toţi, fără nici o excepţie, au fost achitaţi.
Statul are de susţinut, deseori, procese împotriva particularilor şi, în acest scop, întreţine, în fiecare judeţ, un avocat special, care să-l apere la proces. Or, iată ce se întâmplă. Primul venit înaintează o reclamaţie oarecare împotriva Statului; judecătorii, corupţi – se ştie cum – dar gata să pară în faţa autorităţii ca independenţi, îl scot basma curată. Câştigat, în prima instanţă, procesul pleacă la Curtea de Apel. Şi acolo, însă, judecătorii sunt destul de „accesibili”, iar din economie de timp şi de bani avocatul Statului e adus la situaţia în care nu mai introduce apel în termenul prevăzut de lege şi totul ia sfârşit.
Aceasta e maniera în care se procedează, pe care o vedem cu ochii nostri, zi de zi. Hoţii cei mai cunoscuţi sunt absolviţi de toate Curţile de Justiţie, în timp ce prefectul de poliţie îl asaltează pe Prinţ cu o mulţime de plângeri, dintre cele mai amare.
Reforma magistraturii e o problemă capitală, însă ea se va face în timp, fără îndoială, de îndata ce se vor calma pasiunile politice.

(va urma)

Anunțuri