Etichete

, , , , , ,

images La Odessa, singurul tarm de unde Eminescu a privit indelung marea, nu se gaseste un loc pentru bustul poetului national al romanilor.

In august 1885, Eminescu trimitea o scrisoare prietenului sau, Burla, la doua saptamani dupa sosirea la Odessa, unde urma o cura de insanatosire. “Dusmanul cel mare al singuratatii mele”, scria marele poet, “e uratul. Persoanele care sunt aici nu vorbesc decat ruseste sau leseste… Astfel, desi nu tocmai vorbaret de felul meu, sunt condamnat la un mutism absolut… Vantul si valurile lacului, cu freamatul lor neincetat, iata singurul acompaniament al zilelor si noptilor care se scurg uniform si monoton, ca bataile unui ceasornic de perete. Rogu-te, dar, sa nu ma uiti aici, irosit printre rusi.” Eminescu ii mai scria lui Burla ca are nevoie de 100 de ruble pentru plata tratamentului, a vizei si a biletului de intoarcere, dar si a unei camere inchiriate vreo doua zile, la Odessa, pentru rezolvarea acestor treburi.

IN VECINATATEA SECURITATII UCRAINENE…

Am vizitat si noi, iarna aceasta, locurile legate de trecerea lui Eminescu prin Odessa. Primul estecasa doctorului Iachimowicz, care l-a consultat si in sanatoriul caruia a stat o luna si jumatate, pentru tratament. Al doilea este Hotelul Strasbourg, pe Bulevardul Ecaterina, unde poetul a poposit, in asteptarea banilor (“nervum rerum gerendarum”) de acasa. Cladirea mai exista. Se intra printr-un gang intr-o curte interioara, ca de han, si se urca pe scari de lemn la camerele dispuse de-a lungul unei verande-balcon, lunga, cu podea scartaitoare, putreda. Constructia (lipita, surprinzator, de sediul Securitatii Regionale Odessa) nu mai adaposteste, azi, un hotel, dar ar fi meritat, poate, asezarea unei placi comemorative care sa mentioneze trecerea poetului prin acel loc. Cand am intrat in curte, cu aparatele de fotografiat la vedere, dinspre temuta cladire invecinata ne-au urmarit cateva persoane intrigate. S-au lamurit curand ca nu aveam intentii… teroriste.

DECAPITAREA POETULUI
Dincolo de istoria literara, exista, la Odessa, o poveste ciudata, legata de bustul poetului, sculptat de artistul plastic roman Alexandru Pana si instalat pe Bulevardul Francez, in 1995. Autoritatile odessite au acceptat amplasarea lui in fata Universitatii de Limbi Straine din Odessa, inconjurat de tei si orientat cu fata spre Marea Neagra (se pare ca Odessa este singurul loc unde poetul ar fi privit, tihnit, marea, pe care o canta in versurile lui). Cam tot pe atunci, “in contrapartida”, romanii il primeau cu bratele deschise pe Taras Sevcenko, scriitor national al ucrainenilor si reprezentant important al romantismului literar slav, al carui bust a fost instalat intr-un spatiu superb, in Parcul Herastrau, cu privirea spre intinderea lacului. Bustul de bronz al poetului care spunea, in “Caucazul”, “Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodata” are si azi un loc privilegiat in parcul bucurestean. In 1999, la Odessa, bustul lui Eminescu a disparut, intr-o noapte de noiembrie, fiind smuls de pe postament prin taierea vergii de metal care il fixa pe soclu. Statuia fusese adusa de la Bucuresti si instalata la Odessa de muncitorii firmei ARCOM, care lucrau, in 1995, la construirea Combinatului Siderurgic Krivoi Rog. Venirea, la Odessa, in lant de basculante si macarale, a muncitorilor romani a infiorat, atunci, orasul, pentru care amintirea administratiei romane in timpul celui de-al doilea razboi mondial nu era prea indepartata. Furtul bustului din bronz a fost anchetat de politia locala, care nu a ajuns la vreun rezultat palpabil. De atunci, au trecut 10 ani. Postamentul decapitat a fost jupuit de marmura de catre vandali locali si arata jalnic. In mai 2003, la Odessa a fost adus un alt bust al lui Eminescu, opera a sculptorului Marcel Manastireanu, donat de municipiul Botosani. In sase ani, Consulatul Romaniei la Odessa – in incinta caruia se afla, acum, plasmuirea artistica a ultimului romantic european – nu a putut convinge autoritatile locale sa aprobe reinstalarea bustului intr-un loc privilegiat din oras, in ciuda numeroaselor interventii facute. Un asemenea loc, ne spunea scriitorul Vadim Bacinschi, ar putea fi pe Bulevardul Alexandrovski, fata in fata cu monumentul poetului polonez Adam Mickiewicz.

GUSTUL INSTRAINARII
Pe de alta parte, mai exista si o problema legata de perceperea lui Eminescu drept poet roman. Spre deosebire de regiunea Cernauti (Bucovina de Nord istorica) unde majoritatea etnicilor romani se declara ca atare, in regiunea Odessa, la recensamantul din 2001, doar 724 de persoane au fost declarate ca fiind romani, restul, pana la aproape 130.000, fiind “incurajati” sa se declare ca fiind “etnici moldoveni”. Este, ne spunea tot Vadim Bacinschi, una din dogmele ideologiei totalitare lansata la Chisinau si preluata la Kiev. Se porneste de la asa-zisa limba moldoveneasca vorbita, chipurile, de moldoveni. Logica: daca ei vorbesc “moldoveneasca”, nu romana, inseamna ca sunt un popor aparte, “moldovenesc”, deosebit de cel roman. In cazul acesta, de ce ar cere Bucurestiul o atentie sporita din partea autoritatilor ucrainene pentru cele cateva sute de etnici romani autodeclarati, daca azerii, afganii, coreenii sunt, in regiunea Odessa, mai multi decat romanii!? De ce ar cere un loc pentru “Eminescu, poetul national al romanilor”, cand in scoli el este studiat drept clasic al “literaturii moldovenesti”, dupa manuale facute la Chisinau de apologetii moldovenismului? Asta in conditiile in care literatura si tipariturile din Romania nu pot intra in Ucraina prin punctele vamale. La intrebarea “va mai exista vreodata un bust al lui Eminescu, la Odessa?” am putea raspunde astfel: “Poate. In ziua in care va fi adus unul de la Chisinau, iar pe postament se va scrie: «Mihai Eminescu, poet moldovean»”. Bustul aflat in incinta Consulatului Romaniei la Odessa, deocamdata, va simti, ca si poetul odinioara, gustul instrainarii…
Glossa pentru cei sapte tei eminescieni

Aprilie 1996. “Luna curateniei”, in toate cele trei mari orase: Bucuresti, Chisinau si Odessa, legate printr-un “nu-stiu-ce”. Propaganda pentru replantarea padurilor: presedinti iesiti in decor, dand cu sapa si tarnacopul. Sunt plantate hectare de pomi fructiferi, din roadele carora se vor face samahonca si lichioruri. Dar, uite care a fost ideea mea: impreuna cu Sandu Dorogan, presedintele Tele-radio Moldova, am cumparat, in numar fara sot, puieti de tei crescuti in Basarabia din samanta damboviteana. I-am dus, apoi, la Odessa unde, impreuna cu consulul Romaniei, Mircea Bonciu, i-am plantat, sa vegheze singuratatea poetului.
“S-aud pe valuri vant,/ Din munte talanga,/ Deasupra-mi teiul sfant/ Sa-si scuture creanga”…Testamentul poetului se putea implini, acolo, la malul marii, la Odessa. Un val inspumat, un tei. Sapte tei. Au crescut, dupa aceea, o vreme, dand mugure, frunza, floare, facand umbra…Pana-ntr-o zi, cand o ploaie acida le-a vestejit frunza si le-a uscat radacina. Banuiesc o mana criminala, care a turnat otrava langa tulpinile tinere. Teii acestia, fara sot, ca si plopii, pareau in mintea unora prea plini de seva romaneasca. “Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi si noua toate;/ Ce e rau si ce e bine/ Tu te-ntreaba si socoate”… Insa poti sa ramai “la toate rece”, cum indeamna Poetul…

Valentin Tigau/ Simona Lazar
martie 2009

Anunțuri