Douazeci si sapte de biserici aveau romanii din Bugeac, atunci cand Basarabia de Sud a intrat in componenta URSS. Au supravietuit numai sase; si acelea cu mare greutate, tinand slujbele in surdina si facand cununii si botezuri la ceas de noapte, precum furii…
Prigoana impotriva bisericii, dupa 1940/1944, nu a lasat neatinsa Basarabia de Sud. Ceea ce n-au reusit turcii si tatarii, vreme de sute de ani, au facut sovieticii in numai cateva decenii: au tras crucile jos de pe sfintele lacasuri si le-au batjocorit transformandu-le in sanatorii, cantine, depozite, discoteci… Podoabele lacasului de cult au fost furate, cartile sfinte arse, iar preotii deportati in Siberia. De la o vreme, “s-a dat drumul sa se reconstruiasca bisericile”, ne spunea dl Petru Schiopu, presedintele Asoctiatiei Ecologice “Ialpug”, din Babele, unul dintre interlocutorii nostri, in vreme ce strabateam satele romanesti din Bugeac. “Numai ca, nu stiu cum se face, ca atunci cand a venit porunca sa le darame, le-au daramat pe toate la rand, si romanesti, si rusesti, si ucrainesti. Acu’, daca-i vorba sa le ridice la loc, le ridica pe sarite, mai mult pe cele ucrainene…”, ne mai zicea cu naduf.
DISTRUSE SI BATJOCORITE
Iata cateva date despre ceea ce a insemnat zestrea de lacasuri sfinte romanesti, in Bugeac. Biserica din Cartal (Orlovca), raionul Reni, a fost folosita vreme de peste patruzeci de ani ca depozit pentru materiale de constructii. In 1992, cand deja incepuse sa se observe un “dezghet” in fosta U.R.S.S., iar lacasul incepea sa-si recapete vechiul statut, la Cartal inca mai functionau resorturile comuniste. E drept, depozitul a fost inchis, imobilul renovat, dar nu pentru a redeveni biserica, ci pentru a fi transformat in muzeu de istorie. A fost nevoie de inca doi ani de eforturi sustinute pentru ca in lacasul de cult sa revina icoanele si sa se savarseasca din nou Sfanta Liturghie. In limba romana. La Furatu (Furatovca), raionul Sarata, in schimb, biserica isi duce inca crudul destin. Cladirea a fost impartita in doua, cu un zid de piatra. Pronaosul si o parte din naos sunt un simplu depozit, in vreme ce in altar si in restul naosului, functioneaza… un bar, unde noaptea se organizeaza discoteci.
Biserica din satul Broasca (Broska), raionul Ismail, a fost distrusa pana in temelii, de un buldozer. Credinciosii de aici merg sa se roage si astazi la cea din Babele, care, din fericire, este una dintre putinele care a continuat sa functioneze si in anii de prigoana. Biserica din Borisauca (Borisyvka), raionul Tatarbunar, a fost transformata in depozit, apoi in sala de sport. Dupa 1990, a fost renovata, aici tinandu-se mai intai slujbele in ruseste, iar acum in romana.
INTIMIDAREA PREOTILOR
La Hagi-Curda (Kamasovca), raionul Ismail lacasul de cult a fost daramat in anul 1979, pe locul sau fiind inaltat un monument pentru eroii satului, cazuti pe front in cel de-al doilea razboi mondial. Dupa 17 ani, satul a inceput constructia unei biserici noi. La vremea aceea, comunitatea aderase la Mitropolia Basarabiei (pendinte de Patriarhia Romana), iar preotul Anatol Cristea a incercat sa isi duca la bun sfarsit misiunea. Epsicopia Odessei a intervenit insa in forta. Acum in sat se ridica si un al doilea lacas de cult pendinte de Patriarhia Moscovei, iar satul este impartit intre cele doua biserici. S-au inregistrat cateva atacuri asupra bisericii ridicate de Mitropolia Basarabiei, ca si asupra parintelui Anatol Cristea, in incercarea de a intimida si a pune piedici reconstructiei lacasului de cult.
O situatie similara se petrece in satul Anadol (Dolinscoe), din raionul Reni. Aici, dupa anul 1996, cand preotul Nicolae Asargiu si enoriasii au aderat la Mitropolia Basarabiei, incepand sa ridice un nou lacas de cult, Episcopia de la Odessa a intevenit incercand sa stopeze reconstructia, indepartandu-l pe preot. Localnicii au de ce sa fie ingroziti, mai ales ca aici, la Anadol, s-au petrecut, cu doar cateva decenii in urma, fapte greu de inchipuit. Dupa ce in 1945 biserica fusese transformata in depozit, in 1982 toate intrarile au fost blocate de armata si de fortele militienesti sovietice, iar lacasul de cult a fost minat si aruncat in aer, pentru ca simpla lui existenta le dadea oamenilor din comuna puterea sa nu renunte la credinta crestina.
SANATORIU PENTRU NARCOMANI
La Eschipolos (azi, Glubocoe), in raionul Tatarbunar, a fost distrus, in 1945, cel mai “tanar” dintre lacasurile religioase romanesti din Bugeac. Biserica cu hramul “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril” fusese ridicata de localnici in anul 1940. Dupa numai cinci ani, crucea cea mare a fost legata de un tractor si data jos; apoi intregul lacas a fost demolat. Din caramida bisericii s-a ridicat o casa de cultura. In acelasi sat, ceva mai departe, pe malul lacului, a fost ridicata la inceputul secolului trecut o manastire cu hramul “Schimbarea la fata”. Dupa 1945, aceasta a fost inchisa, calugarii alungati sau trimisi in Siberia, iar locul transformat in sanatoriu. Dar nu orice fel de sanatoriu – ci… “trezilka”. Adica un spital unde erau adusi in special alcoolicii, la dezalcoolizare, iar mai aproape de timpurile noastre, chiar narcomanii. Biserica cea mare a manastirii a functionat, astfel, vreme de mai multe decenii, drept cantina pentru bolnavi si cadre sanitare, in vreme ce biserica mica a fost… cinematograf.
In anul 1991 a ajuns aici o maicuta din Republica Moldova, de loc de pe langa Cahul, din Crihana Veche, sat din lunca Prutului. “Cand am ajuns aici prima data, era sanatoriu, venea lumea la lecuire de narcomanie. Am fost, o vreme, impreuna, si narcomanii cu betesugul lor, si noi, maicutele, cu rugaciunile”, ne povesteste stareta. In manastire sunt acum 30 de suflete, cea mai varstnica dintre monahii avand 85 de ani. Numai vreo zece vorbesc romaneste – restul: ruseste sau ucraineste. “Cand suntem de mai multe natii, apoi vorbim limba pe care o intelegem toate, rusa”. Maicutele au refacut impreuna lacasul de cult, au inaltat o casa de oaspeti si au reamenajat izvorul din imprejurimi, despre care se zice ca are puteri tamaduitoare.
Poate va tamadui si ranile Bisericii…
Cu drag de limba romana
S-a nascut in lunca Prutului, intr-un sat din Basarabia, unde localnicii nu au incetat sa asculte posturile de radio din Romania. Crihana Veche e la o aruncatura de bat, peste apa, de Galati… De 24 de ani traieste insa in manastire. La Eschipolos a ajuns in 1991, “in luna lui mai”. Si de atunci a facut totul pentru a readuce la splendoarea de odinioara vechiul lacas ridicat de Sozon. Ctitorul dintai al bisericii, un simplu localnic, a lasat o cronica despre felul in care a fost inaltata manastirea, in urma unei viziuni. O chemare sfanta a adus-o si pe ea aici. “La Cahul am facut 10 clase”, ne spune stareta. “Atunci se invata cu chirilice. Dupa aia am invatat cu litere latine si astazi, ori de cate ori pot, citesc carti romanesti”. In Romania se simte “acasa”. Ne povesteste un episod din Feldioara, cand a fost cu 40 de maici.
“In satul acela, cand au aflat de unde vin, toti ar fi vrut sa stau cu ei macar un ceas, sa le povestesc. I-am simtit ca pe surori si frati”. Ne mai spune ca duce dorul limbii romane. “Cand ma duc la Odessa, uneori simt ca nici limba mea n-o prea mai stiu, nici pe-a lor n-o inteleg bine”.
Valentin Tigau/ Simona Lazar
martie 2009
Valentinotes 